Tânărul de 28 de ani din Brăila care a fost împuşcat, vineri, pe o stradă din oraş, a murit la Spitalul Judeţean, unde fusese dus în stare gravă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Brăila, tânărul de 28 ani a murit vineri noapte, în jurul orei 01.00, în pofida încercărilor medicilor de a-l salva. Tânărul avea răni grave în zona toracelui şi la antebraţ, după ce a fost împuşcat pe stradă.

Bărbatul care l-a împuşcat pe tânăr a fost identificat, însă nu este prins.

”Se fac verificări, s-au instituit filtre, se fac căutări de către toate forţele MAI pentru a-l prinde pe autor”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, subinspector Dan Laura, precizând că în acest caz este deschis dosar penal coordonat de un procuror criminalist. . 

Presa locală brăileană susţine că în direcţia tânărului ar fi fost trase şase gloanţe, iar trei l-ar fi nimerit. Apropiaţi ai victimei spun că agresorul şi tânărul împuşcat se cunoşteau de mai multă vreme, dar în ultima perioadă între ei ar fi apărut rivalităţi. 

Incidentul a avut loc vineri, pea avut loc pe o stradă din municipiul Brăila, în zona unei şcoli.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.