Tânărul de 26 de ani care ameninţa că se aruncă de la etajul 9 al unui imobil din Sectorul 5 a fost salvat după 12 ore. Pentru că acesta refuza să coopereze, echipajele de intervenţie au pătruns în casă şi l-au imobilizat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

”La data de 21 martie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 19 Poliţie au fost fost sesizaţi, prin sistem 112, în jurul orei 16.30, de către o femeie, cu privire la faptul că un bărbat, fratele acesteia, în vârstă de 26 de ani, ameninţă că se va precipita de la etajul 9, din incinta locuinţei, situată la o adresă din  Sectorul 5. Poliţiştii care s-au deplasat cu operativitate la faţa locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă şi au încercat relaţionarea cu persoana în cauză”, a transmis, vineri, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a rpecizat că , având în vedere comportamentul agresiv al tânărului şi lipsa de cooperare a acestuia, la faţa locului s-au deplasat în sprijin negociatorii, o echipă de asalt din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, o echipă de alpinişti din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi echipaje din cadrul  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

”În această dimineaţă, în jurul orei 04.30, s-a procedat la pătrunderea în imobil, moment în care bărbatul a fost imobilizat, reuşindu-se scoaterea acestuia din locuinţă, în siguranţă. De asemenea, în apartament, au fost identificate trei obiecte tăietoare-înţepătoare, acestea fiind ridicate de către poliţişti”, a mai transmis sursa citată.

Ulterior, bărbatul a fost transportat de către un echipaj de prim-ajutor la  o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate, unde a fost dispusă internarea sa.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.