Un tânăr în vârstă de 20 de ani este cercetat pentru tentativă de omor de către procurorii bucureşteni după ce l-a atacat cu toporul pe un băiat în vârstă de 18 ani cu care avea neînţelegeri mai vechi, incidentele violente au avut loc într-o benzinărie din Sectorul 5 al Capitalei, sub privirile mai multor clienţi. Victima a reuşit să scape, în primă fază pentru că s-a ferit de lovitura de topor, iar apoi pentru că s-a închis într-o încăpere.
Bărbatul de 20 de ani, inculpat pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, a comis faptele în seara zilei de 3 martie, fiind depistat de către anchetatori vineri, 8 martie, când pe numele său procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală.
”În data de 03.03.2024, la ora 21:24, aflându-se în interiorul unui restaurant din incinta unei staţii de alimentare cu carburant din sectorul 5 Bucureşti, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, inculpatul, care se înarmase cu un topor, a încercat să îl lovească pe unul dintre angajaţii restaurantului cu toporul în zona capului. Victima, un bărbat în vârstă de 18 ani, a reuşit să se ferească în ultimul moment, astfel că inculpatul nu a reuşit să o lovească, a nimerit blatul tejghelei şi a scăpat toporul din mână. Inculpatul s-a reînarmat cu toporul şi a alergat după persoana vătămată, fără a reuşi să o prindă, întrucât aceasta se refugiase în spatele unei uşi, după care a părăsit restaurantul”, informează, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Incidentele violente au avut loc în prezenţa mai multor clienţi aflaţi în interiorul staţiei de alimentare cu combustibil.
Bărbatul care a atacata cu toporul a fost depistat vineri şi reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.