Un profesor şi o educatoare din judeţul Suceava au fost arestaţi pentru 30 de zile, în două dosare distincte, fiind acuzaţi de agresarea sexuală a unor minore. Profesorul a cerut unei fete de 14 ani să întreţină relaţii sexuale, după ce i-a făcut avansuri la şcoală. Educatoarea a agresat trei fete, iar fapta ei a fost aflată după ce tatăl a două dintre victime a vrut să se răzbune, incendiind maşina educatoarei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia Română a anunţat, sâmbătă, continuarea cercetărilor în două dosare distincte de agresiune sexuală petrecute în judeţul Suceava.  

În primul dosar sunt implicaţi un profesor de biologie şi una dintre elevele sale, în vârstă d 14 ani.  

”Au fost continuate cercetările în cauza din data de 12 ianuarie a.c., când o elevă, de 14 ani, ar fi fost victima unor avansuri cu tentă sexuală şi a unui comportament indecent şi provocator, din partea unui bărbat, de 59 de ani. După continuarea cercetărilor, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanţei competente, care a dispus arestarea, pentru 30 de zile”, a transmis IGPR.  

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul de 59 de ani este profesor de biologie la şcoala gimnazială la satul Costâna, comuna Todireşti.  

Printre elevele sale era şi această fată de 14 ani, clasa a VII-a, iar la ore profesorul i-a mai făcut nişte avansuri, apoi a abordat-o în curtea unităţii de învăţământ pentru a o determina să întreţină cu el relaţii sexuale. 

Fata l-a înregistrat cu telefonul mobil şi i-a arătat mamei sale filmuleţul, iar apoi femeia a mers la poliţie. 

În al doilea dosar este implicată o educatoare. 

”La data de 6 decembrie 2021, o femeie a sesizat faptul că autoturismul, proprietate, parcat în faţa blocului, a fost incendiat. În ziua de 17 decembrie 2021, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată şi reţinută, pentru 24 de ore, iar, ulterior, arestată. Însă, din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul, care ar fi incendiat maşina, este tatăl a două fetiţe minore şi ar fi recurs la acest gest de răzbunare, ca urmare a unor acte de viol şi agresiune sexuală din partea femeii asupra fiicelor sale”, a precizat IGPR.  

Sursa citată a explicat că, din verificările ulterioare, s-a conturat că aceste acte de agresiune sexuală (inclusiv fizică) asupra minorelor ar fi existat, fiind identificată chiar şi o a treia victimă, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate. 

”În urma probatoriului administrat şi a două percheziţii efectuate în ziua de 14 ianuarie a.c., în localităţile Suceava şi Bosanci, s-a dispus reţinerea femeii, pentru 24 de ore. Ulterior, femeia a fost arestată, pentru 30 de zile”, au mai precizat poliţiştii.  

Surse judiciare au explicat, pentru News.ro, că bărbatul care a incendiat autoturismul a povestit anchetatorilor că femeia de 52 de ani este educatoare la grădinţa din localitatea Bosanci. 

El are două fete, una de patru ani şi cealaltă de şase ani, şi a afirmat că educatoarea le-ar fi introdus degetul în zona vaginală celor două copile, faptele petrecându-se la grădiniţă.  

Poliţiştii au continuat verificările în acest caz, au făcut percheziţii la grădiniţă şi la locuinţa femeii şi au stabilit că aspectele semnalate se confirmă.  

Oamenii legii au mai identificat un caz asemănător, al unei fetiţe de şase ani, abuzată sexual de aceeaşi educatoare.  

Victimele ar fi fost supuse acestor agresiuni de mai multe ori. 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.