Un incendiu a cuprins, vineri, o locuinţă din localitatea Marginea, judeţul Suceava, ulterior extinzându-se la alte două gospodării. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale, patru persoane având nevoie de îngrijirile medicilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

ISU Suceava intervine, vineri, pentru stingerea unui incendiu în localitatea Marginea.  

”Incendiul a afectat doua gospodarii, cu locuinţe şi anexe gospodăreşti, flăcările extinzându-se şi la anexele dintr-o a treia gospodărie. Flăcările au fost favorizate Şi s-au extins cu rapiditate din cauza vântului puternic (cod galben meteo), dar şi din cauza materialelor majoritare din lemn ale construcţiilor afectate. In momentul de fata, incendiul este localizat si se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare, dar si pentru îndepartarea elementelor de construcţie afectate de foc”, a transmis ISU Suceava.  

Patru persoane au primit îngrijiri medicale: doua persoane cu atacuri de panică, una cu arsuri si ultima cu contuzii.  

”Doar una dintre ele, cu atac de panica, pe fondul unor afecţiuni cronice, a fost transportata la spital”, au mai precizat pompierii.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.