Sindicatul Europol ironizează dispozitivele de spart geamurile autoturismelor cu care Poliţia a fost dotată după incidentul din Capitală, când şoferul unui Mercedes a refuzat să coboare din maşină, iar poliţiştii şi jandarmii prezenţi nu au putut sparge geamul pentru a ajunge la el şi a-l scoate din vehicul, tânărul fugind de la faţa locului. Sindicaliştii povestesc că poliţiştii au fost „dotaţi” cu un dispozitiv din plastic şi metal complet nefolositor, care, de altfel, a şi fost retras.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„După incidentul din Bucureşti, şefii s-au grăbit să ia «măsuri», în stilul caracteristic, şi au dotat poliţiştii cu dispozitive de spart geamuri. Ridicolul situaţiei este reprezentat de faptul că după numai câteva zile de la distribuirea «dispozitivelor», adică un plastic ce avea încorporat o bucată de metal, acestea au fost retrase urgent. Motivul este simplu, nu numai că nu puteau sparge un geam cu această „chinezărie” dar după câteva lovituri în geam se rupea plasticul şi pica metalul”, scriu marţi pe Facebook reprezentanţii sindicatului Europol. 
Aceştia postează şi imagini video în care se vede cum un bărbat încearcă să spargă geamul unui autoturism dezafectat pe care îl loveşte cu un astfel de dispozitiv de aproape 30 de ori, fără a reuşi însă să îl crape măcar. 
 

 
 
Postarea sindicaliştilor a provocat sute de comentarii din partea internauţilor. Unul dintre aceştia le-a recomandat celor din Poliţie cum să rezolve problema: „În benzinării există nişte dispozitive care sunt concepute pentru a tăia centura de siguranţă şi pentru a sparge geamurile laterale. Preţul lor este de aproximativ 70 lei şi eficienţa la spargerea geamului este de 100% dintr-o singură încercare :)) Tip breloc.. mulţi şoferi deja posedă aceste dispozitive, iar Poliţia se chinuie cu tot felul de soluţii ineficiente :)))”: Un alt internaut a răspuns acestui sfat, comentând: „Soluţiile eficiente nu-ti permit să furi bani”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.