Trupul neînsufleţit al militarului Mădălin Stoica a fost adus la Buzău şi depus la capela Bisericii Sfântul Ştefan din municipiu, unde camarazi de arme, prieteni şi cunoscuţi îi pot aduce un ultim omagiu până joi, când va fi înmormântat.
Sicriul a fost adus cu un convoi militar şi depus la capela Bisericii Sfântul Ştefan, fiind însoţit pe drumul de la Bucureşti la Buzău de membri ai familiei şi colegi, iar la Buzău fiind întâmpinat de un pluton de militari care i-au prezentat onorul.
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Sicriul a fost purtat pe braţe de militari şi introdus în capelă, unde preoţii au oficiat o scurtă slujbă în prezenţa familiei şi a apropiaţilor.
Militarul erou Mădălin Stoica va rămâne la capela Bisericii Sfântul Ştefan până joi la ora 10.00 când va avea loc slujba de înmormântare programată la Biserica ridicată în curtea Diviziei 2 Infanterie Getica la ora 12.00. El va fi înhumat în Cimitirul Eroilor.
Mădălin Stoica şi colegii săi se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) când un autovehicul capcană a intrat în blindatul lor. În acelaşi incident au fost răniţi caporalul Ionel Buzea şi fruntaşul Ionel Toma. Ei au primit îngrijiri medicale, fiind evacuaţi pe calea aerului la spitalul militar din Kandahar.
Caporalul Mădălin Stoica a fost avansat, post mortem, la gradul de sublocotenent şi decorat cu ordinul Steaua României de către preşedintele Klaus Iohannis. Mădălin Stoica avea 41 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operaţii şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2002.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.