Un poliţist aflat la volanul unei autospeciale de poliţie a lovit, luni seară, o tânără de 21 de ani în localitatea Agnita, judeţul Sibiu. Tânăra traversa strada, iar în urma accidentului a decedat. Agentul este cercetat penal pentru accident, dar s-a demarat şi o verificare internă, bărbatul fiind în timpul serviciului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În această seară, în jurul orei 21,30, pe strada 1 Decembrie din oraşul Agnita, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Brădeni, aflat la volanul unei autospeciale de poliţie”, a transmis, luni seară, IPJ Sibiu.  

Sursa citată a precizat că poliţistul, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala pe direcţia Agnita - Sighişoara, ar fi lovit o tânără în vârstă de 21 de ani, localnică, ce traversa partea carosabilă.  

”Din păcate, rănile suferite în urma impactului au dus la decesul tinerei. În cauză, se întocmesc actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul”, a mai transmis IPJ Sibiu.  

De asemenea, Poliţia Judeţeană Sibiu a precizat că se efectuează verificări interne cu privire la respectarea de către poliţist a normelor de conduita profesională, iar în funcţie de rezultatul anchetei penale, vor fi luate măsuri legale în consecinţă. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.