Trei persoane au fost rănite, vineri dimineaţă, după ce două maşini s-au ciocnit pe Drumul Naţional 1, în judeţul Sibiu, traficul în zona localităţii Bradu fiind complet blocat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu au anunţat, vineri dimineaţă, că în afara localităţii Bradu, un bărbat în vârstă de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Braşov-Sibiu, a pătruns pe sensul opuse de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar.

Maşina lovită era condusă de un bărbat în vârstă de 74 ani din judeţul Sibiu.

În urma accidentului, şoferul care a provocat accodentul a rămas încarcerat şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a-l scoate din maşină.

El este conştient, stabil hemodinamic şi va fi transportat la spital, fiind suspect de mai multe fracturi.

În accident au mai fost rănite două persoane care primesc îngrijiri la faţa locului.

Din cauza accidentului, traficul în zonă este complet blocat.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.