Patru persoane au fost rănite, între care una este inconştientă, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit pe drumul naţional (DN) 7, Valea Oltului, marţi, la intrarea în localitatea Boiţa, judeţul Sibiu, din cauza unei depăşiri neregulamentare. Traficul în zona în care s-a produs accidentul este îngreunat, circulându-se în coloană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Poliţei Judeţene Sibiu au anunţat, marţi seară, că două maşini s-au ciocnit pe Valea Oltului DN 7, la intrarea în localitatea Boiţa, dinspre Tălmaciu.

”Din primele cercetări se pare că este vorba despre o depăşire neregulamentară”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu.

Potrivit acestora, patru persoane au fost rănite, între care una este inconştientă, iar traficul s-a desfăşurat alternativ pe durata efectuării cercetărilor.

”Acum în zonă se circulă pe ambele sensuri, dar îngreunat din cauza aglomeraţiei”, au mai precizat reprezentanţii Poliţiei Sibiu.

Centrul Infotrafic a anunţat că din cauza accidentului şi din cauza numărului mare de autovehicule pe DN 7 se circulă în coloană, în ambele sensuri, pe aproximativ 1-1,5 kilometri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.