Doi muncitori care lucrau la un transformator, între localităţile sibiene Avrig şi Mârşa, au fost electrocutaţi, vineri, fiind transportaţi la spital cu arsuri la mâini, torace şi faţă. Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a fost sesizat în acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Bărbaţii sunt conştienţi, au arsuri pe mâini, torace şi faţă. Unul a suferit arsuri de gradul întâi, al doilea arsuri de gradul al doilea”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.

Muncitorii au arsuri pe aproximativ 20 la sută din suprafaţa corpului.

Echipajul SMURD solicitat la faţa locului i-a transportat pe cei doi la spital.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Lazăr, a precizat că a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu pentru cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi pentru a stabili dacă a fost sau nu accident de muncă.

Anchetatorii urmează să stabilească la ce firmă erau angajaţi cei doi bărbaţi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.