Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Sibiu au reţinut, sub acuzaţia de dare de mită, un bărbat pe care l-au prins în flagrant în timp ce încerca să îi mituiască pe poliţiştii care l-au prins beat la volan. El le-a promis acestora cinci mii de lei pentru a scăpa de dosarul penal deschis după ce a fost depistat cu o alcoolemie de aproape unu la mie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit datelor furnizate miercuri de către anchetatori, flagrantul a avut loc în cursul zilei de marţi. 
„La data de 03.01.2023, organele de cercetare penală din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz  din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au procedat la prinderea în flagrant a unei persoane în vârstă de 31 de ani din judeţul Harghita, în timp ce oferea cu titlu de mită o sumă de bani unor agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu - Secţia 1 Poliţie Urbană, pentru ca aceştia să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Anterior, persoana în cauză, care are în prezent calitatea de suspect, a fost oprită în trafic şi testată cu aparatul etilotest de către agenţii de poliţie, rezultând o valoare de  0.97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru a-i determina pe poliţişti să nu dispună măsurile legale incidente în cauză, iniţial, suspectul a promis acestora suma de 5000 de lei cu titlu de mită”, a transmis DGA Sibiu printr-un comunicat. 
Flagrantul a fost organizat în condiţiile în care agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei municipale Sibiu - Secţia 1 Poliţie Urbană au sesizat la Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu faptul că, pentru a scăpa de dosarul penal, şoferul le-a promis bani.
În timpul flagrantului, bărbatul din Harghita le-a dat poliţiştilor 2.100 de lei cu titlu de mită. El a fost reţinut pentru 24 de ore fiind acuzat de comiterea infracţiunii de dare de mită.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.