Şase persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite sâmbătă, în Craiova, după ce un participant un raliu ar fi derapat în afara traseului. Persoanele nu au fost rănite grav, dar au fost duse la spital pentru investigaţii medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, echipele de intervenţie au fost solicitate să se deplase pe strada Alexandru Ioan Cuza din Craiova, unde a avut loc un accident rutier în urma căruia şase persoane au fost rănite. La faţa locului s-au deplasat echipaje SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. 
În urma evenimentului, patru adulţi şi doi copii au fost răniţi, victimele fiind conştiente, cooperante, după ce au suferit escoriaţii, acestea fiind duse la spital pentru investigaţii medicale. 
Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, primele informaţii indică faptul că accidentul a avut loc la un raliu care are loc în Craiova, după ce un participant la evenimentul automobilistic ar fi deparat în afara traseului.
Cele şase persoane erau spectatori la raliul respectiv.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.