Şase persoane au fost implicate într-un grav accident rutier produs, luni, pe DN 76, în judeţul Bihor. Două persoane erau în stop cardio-respirator după ce două autoturisme s-au ciocnit, fiind făcute manevre de resuscitare. Dintre aceste două victime, un bărbat a fost declarat decedat, iar o femeie a fost resuscitată, fiind preluată de elicopterul SMURD.
UPDATE - ISU Bihor anunţă că una dintre victime, o femeie, a răspuns manevrelor de resuscitare. Ea va fi preluată de elicopterul SMURD pentru a fi dusă la spital.
Cea de-a doua victimă aflată în stare gravă, un bărbat, nu a mai putut fi resuscitată, în cazul acestuia fiind declarat decesul.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul a avut loc în jurul orei 10:00, pe DN 76, în zona Dealul Bitii, unde două autoturisme în care se aflau şase persoane s-au ciocnit violent. Două dintre acestea au rămas blocate în autoturismele avariate, fiind scoase de către echipajele de descarcerare.
Potrivit datelor furnizate de ISU Bihor, la ora transmiterii acestei ştiri echipajele medicale fac manevre de resuscitare pentru două persoane aflate în stop cardio-respirator.
La locul accidentului se află o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD tip B2, o autospecială de transport victime multiple, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi autospeciala medicului de urgenţă, un elicopter SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, traficul rutier se desfăşoară îngreunat, alternativ pe un fir, pentru a permite intervenţia echipajelor specializate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.