Şase cetăţeni vietnamezi, suspectaţi de lipsire de libertate, şantaj şi lovire sau alte violenţe, au fost reţinuţi de poliţiştii din Bucureşti. Ei ar fi sechestrat un conaţional pe care l-au agresat mai multe ore, pentru a-l forţa să achite o datorie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În data de 16 decembrie 2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti, într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate, şantaj şi lovire sau alte violenţe. În fapt, ancheta a fost declanşată la finele lunii noiembrie, când la Secţia 7 Poliţie s-a prezentat un bărbat, cetăţean străin, într-o vizibilă stare de tulburare, care a relatat faptul că a fost lipsit de libertate şi agresat de către mai mulţi conaţionali, fără a putea oferi detalii, pe fondul unei datorii pe care nu a achitat-o”, a transmis, vineri, Poliţia Capitalei.  

Sursa citată a precizat că cercetările au fost preluate de Serviciul Investigaţii Criminale Sector 2.  

”În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că mai mulţi bărbaţi, cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 23 şi 40 de  ani, s-ar fi deplasat pe raza judeţului Olt, unde îşi desfăşura activitatea persoana vătămată şi prin violenţă i-au produs diverse vătămări, pentru a-l determina să plătească o sumă mai mare. Ulterior l-ar fi transportat în Bucureşti şi ar fi continuat să îl agreseze, locaţie din care victima a reuşit să scape şi să se adreseze poliţiei”, au mai transmis poliţiştii.  

În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate probe şi mijloace de probă, arme albe şi suma de 15.000 de lei. 

Faţă de 6 bărbaţi, cetăţeni vietnamezi, a fost dispusă măsura reţinerii. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.