Şapte persoane, suspectate de furt dintr-un hipermarket din Focşani au fost reţinute joi în urma a trei percheziţii desfăşurate de către Poliţiştii de la Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Cei şapte au furat bunurile cu ajutorul unui angajat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform Biroului de Presă al IPJ Vrancea, la data de 7 septembrie, poliţiştii  focşăneni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în cursul lunii august, mai multe persoane necunoscute ar fi sustras produse dintr-o societate comercială din municipiul Focşani, creând un prejudiciu de  aproximativ 37.000 lei. Furtul a fost comis dintr-un hipermarket din Focşani iar hoţii furau de aici băuturi alcoolice, electronice, electrocasnice doar când era de serviciu un anumit angajat, care le era complice. Acesta din urmă nu scana produsele, astfel că nimeni nu plătea pentru ele. Ulterior, bunurile erau vândute pe un site de vânzări cumpărări.

”În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale au identificat opt persoane cu vârste între 20 şi 27 de ani, bănuite că, în complicitate cu un angajat al societăţii comerciale, ar fi luat mai multe bunuri, fără a fi achitata contravaloarea acestora. Astfel, la data de 21septembrie a.c., pentru documentarea activităţii infracţionale a celor în cauză, poliţiştii au efectuat 3 percheziţii domiciliare pe raza localităţii  Petreşti din comuna Vânători”, anunţă IPJ Vrancea.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri, iar şapte dintre acestea au fost reţinute pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea .

Surse din rândul anchetatorilor susţin că în dosar ar mai fi vizaţi o minoră şi un militar , faţă de care a fost declinată competenţa îm favoarea Parchetului Militar.

La activităţi au participat şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea.

Poliţiştii continuă cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale  a celor în cauză, precum şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.