Salvamontiştii din Poiana Braşov anunţă, joi seară, că au avut o zi aglomerată şi au intervenit pentru a acorda primul ajutor şi pentru a salva persoană accidentată şi un ciclist montan.
”O nouă zi aglomerată, cu doua intervenţii pentru salvatorii montani din Poiana Braşov. În primul caz, o persoană a suferit un traumatism de membru inferior, iar în cel de-al doilea, un practicant al ciclismului montan s-a accidentat, suferind un traumatism cranio-cerebral, un traumatism de membru superior, precum şi plăgi escoriate”, au transmis salvamontiştii.
Aceştia precizează că ciclistul era echipat corespunzător practicării acestui sport, lucru care l-a protejat de o accidentare mult mai gravă.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Ambele persoane au fost trimise către unităţile spitaliceşti, cu echipajele SMURD, pentru controale suplimentare de specialitate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.