Salvamontiştii din întreaga ţară au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 26 de solicitări din partea unor turişti care au avut nevoie de ajutor pe munte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Salvamont România a anunţat, duminică dimineaţă, că, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 26 apeluri de urgentă, cele mai multe, respectiv cinci, pentru salvamontiştii din Satu Mare. Salvatorii montani din Gorj au avut trei intervenţii şi s-au mai primit câte două apeluri pentru formaţiunile Salvamont din Argeş, Bihor şi Zărneşti.

De asemenea, s-a înregistrat câte un apel pentru Salvamont Sinaia, Salvamont Buşteni, Salvamont Herculane, Salvamont Baia Mare, Salvamont Sibiu, dar şi pentru salvatorii din Bihor, Caraş-Severin, Gorj, Sălaj, Suceava, Cluj şi Braşov.

În plus, s-au mai primit alte 21 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre zona montană.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.