Trei tinere, una dintre ele minore, au fst exploatate de un bărbat, recidivist, încă din anul 2019, fiind obligate să se prostitueze şi să cerşească pentru el. Dacă vreuna refuza, era bătută în prezenţa celorlalte, pentru ca bărbatul să-şi păstreze autoritatea asupra lor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 08.04.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reţinerea unui inculpat recidivist, cercetat pentru infracţiunile de trafic de minori, trafic de persoane şi viol, toate în formă continuată. Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada  2019 – aprilie 2024, inculpatul, în timp ce se afla în relaţii simultane de concubinaj cu trei persoane vătămate dintre care una minoră, a profitat de vulnerabilitatea acestora (provenind din familii cu situaţii materiale  la limita sărăciei şi  având un nivel redus de educaţie ) şi le-a obligat prin acte de violenţă fizică şi psihică  să practice prostituţia şi cerşetoria în folosul său”, au transmis, marţi, IGPR şi DIICOT.

Sursele citate au rpecizat că victimele au fost adăpostite de către acesta în locuinţa sa şi constrânse să întreţină relaţii sexuale cu diverşi clienţi pe care îi racola prin intermediul unor anunţuri postate pe site-uri de profil.

”În situaţia în care vreuna dintre persoanele vătămate refuza să continue practicarea prostituţiei, era agresată în prezenţa celorlalte, pentru a le menţine astfel sub autoritatea sa şi într-o stare permanentă de dependenţă. Inculpatul a fost prins în flagrant, în timp ce exploata persoana vătămată minoră, pe care a transportat-o în  municipiul Cluj-Napoca pentru practicarea prostituţiei şi cerşetoriei”, au mai transmis anchetatorii.

Bărbatul va fi prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.