Reprezentantul unei firme a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită, după ce ar fi solicitat de la reprezentanta unei alte societăţi comerciale aproape 270.000 de lei, reprezentând un comision de 2% din valoarea totală a facturilor emise şi încasate de ultima societate, în baza a două contracte de reabilitare termică a unor blocuri de locuinţe din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
DNA a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu 14 aprilie, a reprezentantului legal al unei firme private, pentru luare de mită.
 
"În calitate de reprezentant legal al unei firme private inculpatul ar fi pretins de la reprezentanta unei alte societăţi comerciale (martor), suma de 267.840 lei, reprezentând un comision de 2% din valoarea totală a facturilor emise şi încasate de ultima societate, în baza a două contracte de reabilitare termică a unor blocuri de locuinţe din Bucureşti, pentru ca în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, de supervizare a lucrărilor realizate în baza celor două contracte, să aprobe situaţiile de lucrări, ataşamentele aferente şi să emită certificatele de plată către societatea respectivă, documente fără de care nu ar fi fost posibilă încasarea contravalorii facturilor emise”, se arată în comunicat. 
 
Sursa citată spune că, potrivit unui contract de prestări de servicii încheiat cu o primărie de sector din Bucureşti, inculpatul ar fi trebuit să verifice şi să semneze situaţiile de lucrări, ataşamentele (pozele şi măsurătorile) aferente lucrărilor executate în cadrul contractelor de reabilitare termică încheiate de diferite firme cu primăria de sector şi totodată să certifice că sumele solicitate la plată sunt aferente lucrărilor executate.
 
În perioada 20 octombrie 2019 - 14 aprilie 2020, inculpatul ar fi primit banii pretinşi în mai multe tranşe din care ultima, de 35.000 de euro, în 14 aprilie, când a fost prins în flagrant. 
 
Miercuri, el va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.