În Noaptea de Înviere, peste 5.100 de pompieri au asigurat misiunile de protecţie a populaţiei, la nivel naţional fiind înregistrate 1.302 intervenţii în ultimele 24 de ore. Salvatorii au fost solicitaţi pentru stingerea a 96 de incendii, 1.070 cazuri SMURD, din care 1.062 pentru acordarea primului ajutor medical şi 8 misiuni de descarcerare, şi 136 situaţii pentru înlăturarea efectelor de vreme rea şi pentru protecţia comunităţilor. La lăcaşurile de cult nu s-au înregistrat incendii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Poliţiştii au intervenit, sâmbătă, la 2.773 de evenimente

Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a crescut cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, în special pe fondul creşterii solicitărilor SMURD de prim-ajutor de urgenţă, precizează IGSU.

Pe timpul slujbelor de Înviere, 31 persoane au fost asistate medical la faţa locului, iar 24 dintre acestea au fost transportate la unităţile spitaliceşti pentru investigaţii suplimentare. Noaptea trecută, echipaje de pompieri şi paramedici s-au aflat în proximitatea bisericilor şi a mănăstirilor unde au fost organizate slujbe religioase cu public numeros.

Respectarea de către cetăţeni a măsurilor de apărare împotriva incendiilor a făcut ca Sfânta Sărbătoare să se desfăşoare fără evenimente care să le pună viaţa şi bunurile în pericol, mai precizează IGSU.

În urma precipitaţiilor şi a vântului de intensitate semnificativă din cursul zilei de sâmbătă, au fost semnalate efecte negative în 4 judeţe - Alba, Hunedoara, Mureş şi Timiş. Astfel, pompierii militari împreună cu autorităţile publice locale au acţionat pentru degajarea a 35 de copaci doborâţi, 5 cabluri electrice şi 7 elemente de construcţie desprinse, fiind avariate 3 autoturisme şi 7 acoperişuri de imobile. Totodată, a fost evacuată apa din 5 curţi şi subsoluri inundate. În această dimineaţă nu mai erau solicitări de intervenţii din cauza vremii nefavorabile.

În continuare, pe toată durata sărbătorilor, echipajele de pompieri salvatori rămân mobilizate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.