Poliţiştii şi procurorii din Ilfov cer sprijinul populaţiei într-un dosar deschis după ce trupul însufleţit al unui bebeluş a fost găsit la o staţie de sortare a deşeurilor, la finalul lunii decembrie. Anchetatorii încearcă să o găsească pe mama bebeluşului - o fetiţă cu ten caucazian - sau pe persoana responsabilă pentru crimă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi Poliţia Judeţeană Ilfov solicită sprijin de la persoanele care deţin informaţii care ar putea duce la identificarea mamei sau persoanei responsabile de comiterea unei crime în luna decembrie 2018.

Astfel, în 30 decembrie, la o staţie de sortare a deşeurilor din comuna Dragomireşti Vale, judeţul Ilfov, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui bebeluş.

Din datele anchetei a reieşit că mama bebeluşului ar fi o femeie care urma să nască la termen în luna decembrie.

Trupul bebeluşului (o fetiţă cu tenul caucazian - alb) a fost ridicat de o maşină de gunoi din Sectorul 1 al municipiului Bucureşti.

"Cei care au informaţii care ar putea duce la identificarea mamei sau persoanei responsabile de comiterea crimei sunt rugaţi să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112", spun anchetatorii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.