Poliţiştii din Târgovişte au deschis o anchetă după ce o fată în vârstă de 13 ani, instituţionalizată într-un centru de asistenţă, a rămas însărcinată şi apoi a născut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi, pe data de 16 ianuarie, de către reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Târgovişte cu privire la faptul că o fată, in vârstă de 13 ani,  instituţionalizată la un centru de asistenţă şi îngrijire din municipiu, este însărcinată în 28/29 de săptămâni.

Între timp, fata a născut, fiind internată în Spitalul Judeţean Târgovişte, iar după externare va fi preluată de un alt centru de servicii sociale.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor.

În prezent sunt efectuate cercetări, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, pentru a stabili ce s-a înâmplat şi cine este tatăl copilului. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.