Poliţiştii din Harghita anchetează construirea unui ponton debarcader pe Lacul Roşu, fără obţinerea autorizaţiilor necesare. S-au făcut şase percheziţii, fiind descoperite documente, dar şi arme şi considerabile sume de bani. Două persoane au fost duse la audieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cadrul acţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, în dimineaţa de 30 mai 2024, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Harghita, în continuarea cercetărilor întreprinse într-un dosar penal, în cadrul căruia se efectuează cercetări sub coordonarea prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, au pus în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară, în localităţile Lacu Roşu, Valea Strâmbă şi municipiul Gheorgheni, la 4 sedii ale unor operatori economici şi 2 domicilii ale persoanelor implicate”, a transmis, joi, IPJ Harghita.

Sursa citată a precizat că, în cursul anului 2023, pe malul Lacului Roşu, ar fi fost ridicată o construcţie, respectiv un ponton debarcader, loc în care s-ar fi desfăşurau activităţi de agrement turistic cu bărci cu vâsle, fără obţinerea autorizaţiilor necesare.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

”În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri şi documente financiar contabile, peste 25.000 de  euro, peste 43.000 de  lei, 69.000 de forinţi, 13 arme, ce urmează a fi supuse verificărilor specifice, în vederea stabilirii legalităţii deţinerii şi dacă acestea se regăsesc pe lista armelor supuse autorizării, două grenade de tip air soft, 3 baterii de artificii, din categoria articolelor pirotehnice F2 şi 20 de petarde, deţinute fără documente de provenienţă, o sabie, trei laptopuri, trei telefoane mobile, 2 memory stick uri şi trei case de marcat”, a mai transmis sursa citată.

Două persoane - de 28 şi 53 de ani - au fost duse la audieri.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.