Un ofiţer din trupele speciale a fost rănit grav cu o sabie marţi dimineaţă, în timpul unor percheziţii la Rădăuţi. Poliţistul a fost stabilizat de către medicii de la spitalul din localitate şi a fost transpoirtat la spitalul din Suceava, pentru o evaluare medicală complexă.El a fost preluat de un elicopter şi dus la Iaşi. Bărbatul nu purta cască de protecţie în momentul intervenţiei, deşi o avea în dotare, a declarat, marţi, inspectorul general al Poliţiei Române, Bogdan Despescu.Agresorul, în prezent reţinut, a mai fost arestat în iulie 2016 pentru trafic de droguri, ulterior fiind plasat sub control judiciar, până în octombrie 2017.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI IGPR: Poliţistul rănit cu o sabie în timpul unor percheziţii în Rădăuţi nu purta cască de protecţie, deşi o avea în dotare

UPDATE: Poliţistul a fost transportat cu elicopterul la un spital din Iaşi

CITEȘTE ȘI IGPR: Bărbatul care a rănit un poliţist la Rădăuţi a fost sub control judiciar pentru trafic de droguri, până în octombrie 2017

Poliţistul a fost preluat de un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru a fi transportat la un spital din Iaşi.

Potrivit MAI, un elicopter al ministerului l-a preluat pe poliţistul rănit la Rădăuţi pentru a-l transporta la Spitalul Clinic de Urgenta ”Nicolae Oblu” din Iaşi. 

Aici poliţistul va fi supus unor investigaţii amănunţite. 

Potrivit ultimelor informaţii, agentul şef de poliţie este în comă indusă. 

UPDATE: MAI: un elicopter SMURD este pregătit de intervenţie, pentru cazul în care va fi nevoie

Potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), agentul şef adjunct de poliţie Sfichi Dan Ciprian a fost stabilizat de medicii de la spitalul din Rădăuţi.

”El a fost transportat la spitalul din Suceava unde este supus unei evaluări medicale aprofundate. Specialiştii de la Departamentul Pentru Situaţii de Urgenţă din MAI monitorizează situaţia şi dacă se va impune o intervenţie neurochirurgicală, colegul nostru o să fie transportat la un centru medical universitar. De asemenea, un elicopter SMURD este pregătit de intervenţie, pentru cazul în care va fi nevoie”, au transmis reprezentanţii MAI.

Aceştia au anunţat că agresorul a fost reţinut.

Poliţia Română: Colegul nostru a fost rănit foarte grav, la cap şi braţ, în timpul unei misiuni

Poliţia Română a transmis, în urmă cu puţin timp, prin intermediul unui mesaj pe Facebook, că agentul şef adjunct de poliţie Sfichi Dan Ciprian, de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Suceava, a fost grav rănit în această dimineaţă.

"Suntem alături de colegul nostru, agent şef adjunct de poliţie Sfichi Dan Ciprian, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava, care, în această dimineaţă, a fost rănit foarte grav, la cap şi braţ, în timpul unei misiuni. Să ne rugăm cu toţii ca Ciprian să ducă misiunea până la capăt, si sa se întoarcă în rândurile noastre sănătos!",  este mesajul Poliţiei Române.

În momentul în care a fost atacat, poliţistul participa la percheziţii în Rădăuţi.

Poliţistul se află la spital, starea sa fiind evaluată pentru a se stabili dacă este necesar să fie transportat la un spital din Capitală.

 

 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.