Poliţia de Frontieră transmite că în primele trei luni din 2023 au fost înregistrate cu 140% mai multe infracţiuni, comparativ cu perioada similară a anului trecut, cei implicaţi în activităţile ilegale provenind preponderent din România, Turcia, Bulgaria şi Ucraina. Rutele folosite pentru introducerea mărfurilor contrafăcute în România sunt: China-România - pe mare şi Turcia – Bulgaria - România – pe uscat, tocmai de aceea cele mai multe cazuri au fost depistate la frontiera româno-bulgară fiind vorba de produse aduse din Turcia, pentru România sau ţări din vestul Europei. Produsele cel mai frecvent falsificate sunt cele cu valoare adăugată mare şi o rată ridicată a vânzărilor: produse cosmetice, jucării, textile, încălţăminte sport, ceasuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În primele trei luni ale anului, Poliţia de Frontieră Română a desfăşurat acţiuni de depistare a celor care au ca preocupare traficul cu produse contrafăcute, acţionându-se cu precădere în punctele de trecere ale frontierei, dar şi în zona de frontieră, constatându-se fapte de încălcare a regimului drepturilor de proprietate intelectuală cu preponderenţă la intrarea în România. În urma acestor acţiuni, poliţiştii de frontieră au depistat 271 fapte de natură infracţională, cu 140% mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2022, când au fost constatate 112 infracţiuni. În urma acestora, au confiscat – independent sau în colaborare cu lucrătorii vamali - bunuri contrafăcute purtând mărci internaţionale protejate, după cum urmează: 63.500 bucăţi produse cosmetice şi de parfumerie; 59.000 articole de vestimentaţie; 17.500 jucării; 12.800 perechi încălţăminte; 2.000 articole marochinărie”, relevă datele Poliîiei de Frontieră.

În toate cazurile, bunurile au fost ridicate în vederea confiscării şi trimise spre expertizare titularului de marcă.
Din cazuistica înregistrată în primele 3 luni, s-a constatat că cetăţenii implicaţi în aceste activităţile ilegale provin preponderent din România, Turcia, Bulgaria şi Ucraina. Din analiza fenomenului infracţional, rezultă că rutele folosite pentru introducerea mărfurilor contrafăcute în România sunt: China-România - pe mare, Turcia – Bulgaria - România – pe uscat

Poliţiştii de frontieră au constatat faptul că cele mai multe cazuri au fost depistate la frontiera româno-bulgară, în zona de competenţă a ITPF Giurgiu, fiind vorba de produse aduse din Turcia, pentru România sau ţări din vestul Europei.
De asemenea, o cantitate semnificativă de produse susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală unor mărci cunoscute a fost descoperită în porturile maritime din judeţul Constanţa, importurile fiind realizate prin intermediul unor societăţi comerciale din România, care aduc din China bunuri de larg consum în sistem containerizat.
Din cazuistica înregistrată, s-a mai constatat că produsele cel mai frecvent falsificate sunt cele cu valoare adăugată mare şi o rată ridicată a vânzărilor (produse cosmetice, jucării, textile, încălţăminte sport, ceasuri).
”Precizăm că bunurile contrafăcute nu pot fi evaluate (sunt bunuri fără valoare), acestea urmând a fi distruse după reţinere, în conformitate cu prevederile legale.
În cazurile persoanelor depistate de către poliţiştii de frontieră încercând să introducă sau să scoată ilegal în/din ţară produse contrafăcute, se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere prejudiciul adus la bugetul de stat, Poliţia de Frontieră Română va continua să întreprindă, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul cu bunuri contrafăcute, precum şi reţinerii, în vederea confiscării, a mărfurilor traficate”, precizează Poliţia de Frontieră, care prezintă şi câteva cazuri semnificative înregistrate.

P.T.F. Giurgiu - Peste 8.000 de bunuri nedeclarate ori susceptibile de a fi contrafăcute, descoperite în P.T.F. Giurgiu

”În perioada 03.03-05.03.2023, la diferite intervale de timp, în baza unui plan comun de acţiune, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au acţionat în sistem integrat cu inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Generale de Coordonare şi Control Vamal din cadrul Autorităţii Vamale Române, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de fraudă vamală şi evaziune fiscală. Cu această ocazie, colegii noştri împreună cu inspectorii vamali, au descoperit, în mai multe mijloace de transport, peste 8.000 de bunuri constând în parfumuri, articole vestimentare, marochinărie şi produse de încălţăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. În cadrul cercetărilor, s-a stabilit că bunurile descoperite aparţin unor cetăţeni români, turci, bulgari şi ucraineni, cu vârste cuprinse între 24 şi 55 de ani. Persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru produsele sus-menţionate”, indică poliţiştii de frontieră.
Bunurile estimate la o valoare de 820.000 lei au fost ridicate de autorităţi în vederea continuării cercetărilor.

În prezent poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de „ punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate ”, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet.

Încălţăminte sport contrafăcută în valoare de peste 1.800.000 lei, descoperită în P.T.F. Bechet

În data de 03.02.2023, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 50 de ani, care se afla la volanul unui autocamion. Conform documentelor prezentate, şoferul transporta încălţăminte şi produse textile, pe ruta Grecia-Slovacia.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, în compartimentul de marfă al mijlocului de transport au fost descoperite mai multe colete ce conţineau încălţăminte sport.
”În urma inventarierii bunurilor de către reprezentantul Biroului Vamal Bechet, a rezultat cantitatea totală de 3.008 perechi de pantofi sport, toate purtând însemnele unei mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. Acestea aparţineau şoferului autocamionului. Bunurile au fost predate unui reprezentant din cadrul Biroului Vamal Bechet, iar dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi valorat 1.804.800 lei. În prezent, faţă de persoana sus-menţionată, se efectuează cercetări, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet competentă”, potrivit comunicatului Poliîiei de Frontieră.

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, de peste 1.800.000 lei, depistate în Portul Constanţa

In data de 06.01.2023, o echipa comună formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa - Sud Agigea şi poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China, având ca destinaţie o societate comercială din Polonia.
În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 8000 de bunuri (jucării, ceasuri, ochelari de soare, accesorii telefoane mobile), susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.
Bunurile, cu o valoare de aproximativ 1.800.000 lei, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.
Totodată, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.