Un tânăr din Ploieşti a reclamat la Poliţie că pe numele său a fost înfiinţat un cont fals de Facebook în care este prezentat ca fiind ”călăuză” pentru jocul ”Balena Albastră” şi care îi prezintă inclusiv numărul de telefon mobil, el solicitând autorităţilor să facă cercetări pentru a stabili cine s-a folosit de numele său pentru a crea respectiva pagină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În decursul zilei de azi am depus plângere atât penaă cât şi o plângere pentru defăimare si furt de identitate cat si calomnie, plângerea a fost pusa unde trebuie”, este anunţul postat pe Facebook de Bogdan Mădălin Ghiţă, un tânăr din Ploieşti pe numele căruia a fost înfiinţat un cont pe reţeaua de socializare în care acesta este prezentat drept organizator în România al jocului ”Balena Albastră”.

Surse judiciare au declarat, luni, pentru News.ro că la Poliţie a fost primită o sesizare în care tânărul reclamă faptul că i-a fost furată identitatea, a fost făcut public numărul său de telefon şi a fost contactat fie de tineri care vor să participe la joc, fie de persoane care dezaprobă acest joc. În plângere tânărul susţine că acel cont de Facebook nu este al său şi cere autorităţilor să îl identifice pe cel care s-a folosit de identitatea sa.

Bogdan Mădălin Ghiţă este unul dintre tinerii care s-au implicat în mobilizarea pe reţelele de socializare pentru protestele antiguvernamentale care au avut loc în luna februarie în Ploieşti şi la care au participat până la 8.000 de persoane timp de mai mule seri la rând.

"Balena Albastră” este un joc online lansat în Rusia şi din cauza căruia peste 130 de adolescenţi s-ar fi sinucis.

În urmă cu mai multe zile, trei tineri din Chişinău au murit după ce s-au aruncat în gol. Doi dintre ei, în vârstă de 15 şi 16 ani, au sărit de pe o clădire cu 18 etaje, iar autorităţile ar fi găsit dovezi pe paginile lor de socializare că ar fi participat la jocul ”Balena Albastră”, potrivit Unimedia. Cel de-al treilea tânăr s-a aruncat de pe o clădire cu 14 etaje.

Jocul impune celor care îl practică să îndeplinească mai multe provocări, care pot ajunge până la a se arunca de pe acoperişuri.

Vineri, cinci elevi de la o şcoală generală din municipiul Iaşi au ajuns la spital, după ce au leşinat în timp ce jucau, într-o pauză, un joc ce presupunea să îşi ţină respiraţia. Surse din rândul medicilor spun că elevii ar fi pus în practică o variantă a jocului ”Balena Albastră”, în timp ce surse din Poliţie, care a deschis o anchetă în acest caz, afirmă că ar fi vorba doar despre o idee lansată de unul dintre copii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.