Peste două kilograme de bijuterii din aur au fost găsite de poliţiştii de frontieră de la PTF Giurgiu la trei cetăţeni bulgari care încercua să le introducă în ţară, declarând că doreau să le ducă în Germania, unde locuiesc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei de Frontieră, în 10 iulie, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean bulgar în vârstă de 28 de ani, la volanul unui microbuz înmatriculat în Bulgaria.

În urma controlulului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse şi nedeclarate, într-un loc special amenajat deasupra cabinei şoferului, trei cutii din carton ce conţineau cantitatea totală de 2.260,33 grame de bijuterii din metal de culoare galbenă, presupus a fi aur.

”La cercetări s-a stabilit că bijuteriile aparţineau pasagerilor microbuzului, trei cetăţeni bulgari cu vârste cuprinse între 28 şi 41 de ani. Aceştia au declarat că întreaga cantitate de bijuterii a fost primită cadou în urma unui eveniment, că nu deţin documente de provenienţă şi că intenţionau să o transporte în Germania, unde aceştia sunt rezidenţi”, arată Poliţia de Frontieră.

Bijuteriile din aur, în valoare totală de aproximativ 562.822 lei, au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, urmând a fi predate către Trezoreria Municipiului Bucureşti, în vederea expertizării.

În cauză, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Giurgiu fac cercetări pentru introducere în ţară, prin locurile stabilite pentru control a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea produselor este mai mare de 40.000 lei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270, alin. 2, lit. b din Legea 86/2006.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.