Poliţiştii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 3.000 de sesizări, iar în urma activităţilor desfăşurate, au aplicat peste 8.000 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 530 de permise de conducere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 7.700 de poliţişti au acţionat, la nivel naţional, în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 325 de acţiuni şi s-a intervenit la 3.074 de evenimente, dintre care 2.608 au fost sesizate prin 112.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În urma activităţilor, au fost constatate 735 de infracţiuni, 181 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 7 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 37 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 8.024 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.800.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 16.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 177 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 530 de permise de conducere şi au fost retrase 116 certificate de înmatriculare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.