Peste 750 de persoane, 61 de autovehicule şi 33 de documente care erau semnalate în Sistemul Informatic Schengen au fost găsite, în ultima săptămână, de poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Poliţiei Române, în perioada 14-20 februarie, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 532 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Poliţiştii români au pus în aplicare 29 de mandate europene de arestare, au depistat 51 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 282 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 4 persoane semnalate dispărute de partenerii din statele Schengen.
 
Tot pe teritoriul României, au fost ridicate 15 documente, au fost găsite 57 de autovehicule şi două plăcuţe de înmatriculare căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
 
Totodată, 225 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului Sirene.
 
Dintre acestea, 26 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 11 erau semnalate ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 29 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 2 erau semnalate dispărute de autorităţile române.
 
Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 4 autovehicule şi 18 de documente căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.