Peste 350 de persoane au fost legitimate şi controlate de poliţişti, în cadrul unei acţiuni pentru combaterea traficului de droguri, care s-a desfăşurat în staţiunea Vama Veche şi s-a încheiat vineri. Totodată, au fost confiscate comprimate de ecstasy, cannabis şi pliculeţe cu o pulbere albă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vineri s-a finalizat acţiunea punctuală desfăşurată de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., desfăşurată în staţiunea Vama Veche, în vederea combaterii traficului de droguri, anunţă Poliţia Română.

Astfel, în ultimele zile, au fost legitimate şi controlate 357 de persoane şi au fost constatate 26 de infracţiuni, dintre care una privind traficul de droguri de risc şi 25 privind deţinerea, fără drept, de droguri de risc şi de mare risc, în vederea consumului propriu.

De asemenea, au fost ridicate comprimate de ecstasy, cannabis, ţigarete confecţionate artizanal care conţineau cannabis, pliculeţe autosigilante ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare albă, grindere etc.

"Reamintim faptul că, în perioada 25 aprilie - 1 mai a.c., poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Constanţa, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Constanţa, au desfăşurat, în cadrul unui festival de muzică electronică din staţiunea Mamaia, activităţi pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Pe perioada desfăşurării activităţilor, au fost legitimate peste 1.300 de persoane, dintre care 415 cetăţeni străini. De asemenea, au fost întocmite 33 de dosare penale, fiind cercetate 34 de persoane, dintre care 18 români, 7 britanici, 6 italieni, un german, un bulgar şi un francez", arată Poliţia Română.

În urma probatoriului administrat, patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul Serviciului pentru Imigrări Constanţa şi al jandarmilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.