Peste 20 de gospodării din judeţul Neamţ au fost inundate sâmbătă seara, pompierii intervenind pentru a scoate apa din curţi şi din locuinţe. De asemenea, apele au afectat un podeţ, iar o casă nelocuită a fost distrusă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă seara pentru a scoate apa din gospodării în localităţile Hoiseşti şi Mărgineni.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu două motopompe şi o motopompă remorcabilă cu cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de pompieri Piatra Neamţ.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Echipele de intervenţie au stabilit că în satul Hoiseşti au fost inundate 20 de gospodării, în şapte dintre acestea apa intrând şi în locuinţe.
De asemenea, o casă bătrânească nelocuită a fost dărâmată, iar un podeţ, afectat.
Totodată, în localitatea Mărgineni două beciuri au fost inundate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.