Peste 2,3 tone de peşte au fost confiscate în urma unei acţiuni desfăşurate de poliţişti în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării” şi la Marea Neagră, pentru combaterea activităţilor ilegale din domeniul piscicol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 5-8 noiembrie, poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică - Serviciul de Poliţie "Delta Dunării” şi cei ai Poliţiei Judeţene Tulcea au organziat, cu ajutorul Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., o acţiune pentru prevenirea şi combaterea activitaţilor ilegale din domeniul piscicol.

 

Acţiunea a avut loc pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării” (judeţele Tulcea şi Constanţa) şi la Marea Neagră. 

Astfel, au fost constatate 11 infracţiuni prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, la aceeaşi legislaţie, în valoare totală de 4.800 de lei. 

De asemenea, au fost indisponibilizate sau confiscate 283 de unelte de pescuit (setci din fir textil, setci monofilament, setci multi filament, vintire şi carmace), în valoare totală de 14.700 de lei. Au fost, totodată, confiscate 2.328 de kilograme de peşte, precum şi 41,4 kilograme de icre.

O astfel de acţiune a avut loc, în 5 noiembrie, când poliţiştii au verificat o societate comercială din Sulina, judeţul Tulcea, care are ca obiect principal de activitate pescuitul comercial. Din verificări a reieşit că s-ar fi pescuit ilegal şi neraportat calcan şi rechin, contrar normelor şi dispoziţiilor interne şi europene. Cantitatea vizată depăşeşte 1,5 tone de peşte, în valoare de aproximativ 60.000 de lei.

Ca urmare, a fost întocmit un dosar penal, urmând a fi continuate cercetările sub aspectul încălcării legislaţiei privind pescuitul şi acvacultura.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.