Peste 160 de persoane semnalate ca dispărute au fost găsite de poliţişti în ultima săptămână, în peste o sută de cazuri fiind vorba de minori, anunţă Poliţia Română. De asemenea, poliţiştii au prins 92 de persoane urmărite în temeiul legii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Române, săptămâna aceasta a fost clarificată situaţia în 256 de cazuri de persoane dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.

Astfel, în perioada 26 octombrie - 1 noiembrie, poliţiştii de investigaţii criminale au găsit, la nivel naţional,164 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 108 minori.

De asemenea, în această perioadă, au fost găsite 92 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 69 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 14 aveau mandate de arestare preventivă, 6 erau urmărite în baza unui mandat european de arestare, iar trei persoane aveau sentinţe penale de internare în unitaţi medicale de specialitate.

Astfel, poliţiştii din Caraş-Severin au prins, în 31 octombrie, în localitatea Bucova, un bărbat de 30 de ani, din judeţul Hunedoara, care se sustrăgea arestării preventive pentru omor. El a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Caraş-Severin.

La rândul lor, poliţiştii din Vrancea au prins, în 26 octombrie, un tânăr de 23 de ani, din oraşul Odobeşti, judeţul Vrancea, care se sustrăgea executării unei pedepse de patru ani de închisoare pentru tentativă de omor. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Focşani.

De asemenea, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Satu Mare, care se sustrăgea executării unei pedepse de trei ani de închisoare pentru tâlhărie calificată a fost prins de poliţişti din Satu Mare, în 30 octombrie. El a fost prins în localitatea de domiciliu şi încarcerat în Penitenciarul Satu Mare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.