Peste 124 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţişti, începând de la jumătatea lunii noiembrie, în urma unor controale, valoarea acestora fiind de aproape 5,5 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Române, în perioada sărbătorilor de iarnă, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase desfăşoară acţiunea naţională ”Pirotehnic”, pentru prevenirea, constatarea şi combaterea evenimentelor cauzate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice.

Astfel, în perioada 14 noiembrie - 28 decembrie, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 124.168 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile de pericol F1, F2, F3, F4 şi P1, în valoare totală de aproximativ 5.495.300 de lei, fiind constituite 650 de dosare penale, în cadrul cărora s-au constatat 749 de infracţiuni.

De asemenea, pentru fapte antisociale cu pericol mai scăzut, au fost aplicate 377 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 661.382 de lei.

Totodată, în 26 decembrie, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Alba au instituit sechestru asigurător, în cadrul unui dosar penal, pentru 1.282.726 de lei, susceptibili a proveni din comercializarea ilegală de articole pirotehnice.

Toate activităţile întreprinse de poliţişti au ca principal obiectiv identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care efectuează orice operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept, încălcând, cu bună ştiinţă, prevederile legale, care au ca urmări grave.

Poliţiştii recomandă populaţiei să cumpere articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate, iar la achiziţionare să verifice eticheta, care trebuie să fie inscripţionată în limba română. De asemenea, oamenii sunt sfătuiţi să sesizeze Poliţia când constată că sunt vândute ilegal articole pirotehnice.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

Folosirea articolelor pirotehnice este interzisă: 

a) între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 de m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de m faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 de m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;

d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanţă mai mică de 500 de m de păduri.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept; comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani; comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 şi nu numai, se vor aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.