Poliţiştii şi procurorii din Argeş au făcut trei percheziţii într-un dosar în care reprezentanţii unei firme sunt suspectaţi că, începând din 2007, au reprodus ilegal două programe software din domeniul industrial, încălcând drepturile de autor a două firme de software din Franţa şi SUA. Prejudiciul este estimat la 1,7 milioane de euro. Administratorul firmei a fost dus la audieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au făcut, joi, trei percheziţii domiciliare, în judeţul Argeş, la locuinţa unei persoane, sediul şi un punct de lucru al unei societăţi comerciale, într-un dosar penal ce priveşte reproducerea neautorizată de programe, utilizate în domeniul industrial.

"Din cercetări a reieşit că, din decembrie 2007 şi până în prezent, reprezentaţi ai societăţii comerciale ar fi reprodus, în mod neautorizat, două programe software din domeniul industrial, împreună cu programele de completare ale acestora, cu încălcarea, în mod repetat, a drepturilor de autor a două firme de software din Franţa şi SUA, deşi nu ar fi deţinut licenţe pentru acestea", a transmis Poliţia Română.

Prejudiciul estimat de firmele deţinătoare ale drepturilor de autor, pentru reproducerea neautorizată a programelor, este de aproximativ 1.750.000 de euro.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe unităţi de calcul şi documente cu valoare probatorie.

Totodată, administratorul societăţii, un bărbat de 41 de ani, a fost dus la sediul Poliţiei Judeţene Argeş, pentru audieri.

Cercetările în acest caz continuă, pentru reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă.

La activităţi au participat specialişti criminalişti şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.