Şase persoane suspectate de furt de combustibil au fost arestate, iar una a fost plasată sub control judiciar în urma unor ample percheziţii făcute de poliţişti în judeţele Ialomiţa, Suceava şi în Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit IPJ Ialomiţa, 13 percheziţii au fpst făcute pentru destructurarea unei grupări de criminalitate organizată.

Descinderile au avut loc pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ialomiţa şi Suceava, fiind puse în executare 10 mandate de aducere.

În urma acţiunilor, au fost indisponibilizate 9.000 de litri de motorină, cinci instalaţii artizanale folosite la sustragerea de carburant, opt butelii cu gaz refrigerant, un pistol cu aer comprimat deţinut fără autorizaţie şi 200 de litri de ierbicid.

Poliţiştii au indisponibilizat 12 autoturisme, precum şi aproape 2.500 de pachete de ţigări de contrabandă.
De asemenea, poliţiştii au ridicat peste 355.000 lei, 71.650 de lire sterline, peste 31.400 de euro, 11.000 de dolari, 6 telefoane mobile şi 4 cartele SIM.

A fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de 6 persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani. Ulterior, magistraţii au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă, iar faţă de o altă persoană, de 63 de ani, măsura controlului judiciar.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.