Poliţiştii şi procurorii DIICOT Piteşti fac, marţi, nouă percheziţii în judeţele Argeş şi Dâmboviţa, la locuinţele a şapte bărbaţi suspectaţi că au obligat nouă fete cu vârste între 5 şi 17 ani să producă materiale pornografice, acestea fiind transmise unui cetăţean german, în schimbul unor sume de bani. Patru dintre fete ar fi fost duse în Germania, pentru a fi exploatate sexual de acelaşi cetăţean german.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Poliţia Română anunţă că, marţi dimineaţă, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Piteşti fac nouă percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş şi Dâmboviţa, la locuinţele a şapte persoane cercetate pentru trafic de minori şi pornografie infantilă.
 
 
"Acestea sunt acuzate că ar fi obligat 9 minore (cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani) la producerea, în vederea difuzării, de materiale pornografice ori la alte forme de exploatare sexuală. Materialele video realizate cu minorele ar fi fost transmise unui cetăţean german, în schimbul unor sume cuprinse între 200 şi 600 euro/minut audio sau video", se arată într-un comunicat al Poliţiei.
 
Totodată, trei dintre cei şapte membri ai grupării ar fi transportat patru dintre minore în Germania, pentru a fi exploatate sexual de acelaşi cetăţean german. Ei ar fi justificat deplasarea în străinătate cu promisiunea evaluării copilelor pentru oferirea unor eventuale burse educative.
 
"Minorele, ce provin din familii dezorganizate sau cu o situaţie materială precară, ar fi fost recrutate prin oferirea de bani şi prin inducerea în eroare a părinţilor ori persoanelor în îngrijirea cărora se aflau, pentru obţinerea consimţământului pentru ca fetele să poată părăsi teritoriul ţării", mai arată sursa citată.
 
În acest caz s-a colaborat cu autorităţile judiciare din Germania, probele fiind administrate în baza unui acord de constituire a unei echipe comune de anchetă, încheiat cu sprijinul Eurojust, unde a avut loc o reuniune de coordonare.
 
Pentru cei şapte bărbaţi au fost emise mandate de aducere, urmând să fie audiaţi la sediul DIICOT Piteşti.
 
Suportul de specialitate este asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
 
La activitate iau parte poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, jandarmi din Argeş, dar şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, pentru luarea măsurilor de protecţie socială faţă de minori.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.