Poliţiştii şi procurorii au făcut, marţi, percheziţii în Bucureşti, într-un dosar de proxenetism. 16 persoane sunt suspectate că au înlesnit practicarea prostituţiei de către 13 femei, în mai multe zone din Capitală şi din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astăzi, 25.05.2021, Poliţia Capitalei Secţiei 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5,  cu sprijinul unor efective din cadrul Poliţiei Sectorului 5 şi Serviciului Acţiuni Speciale, au pus în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele a 16 persoane  suspecte sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism. Totodată, au fost puse în executare 32 de mandate de aducere”, a transmis, marţi seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, în perioada decembrie 2020 - prezent, persoanele în cauză ar fi înlesnit practicarea prostituţiei in locaţii din Bucureşti şi din provincie,  a 13 femei  obţinând astfel foloase patrimoniale.

”În urma percheziţiilor efectuate, persoanele au fost conduse pentru audieri, la sediul Secţiei 24 Poliţie. Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sume de bani, precum şi alte probe de interes în cauză”, au mai precizat poliţiştii.

În urma probatoriului administrat, 15 persoane au fost reţinute, urmând a fi prezentate în faţa magistraţilor cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de Secţia 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.