Poliţiştii au făcut mai multe percheziţii în judeşele Argeş şi Teleorman, la persoane suspectate că au comis infracţiuni în SUA, acestea fiind acuzate că au obţinut ilegal ajutoare de şomaj în California, iar prejudiciul depăşeşte cinci milioane de dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române au transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii şi procurorii au făcut, în baza unei comisii rogatorii internaţionale transmise de către autorităţile judiciare americane, opt percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş şi Teleorman, la persoane cercetate pe teritoriul S.U.A. pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălare a banilor, în perioada 2020-2022.
Totodată, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, a fost condusă o persoană, care face obiectul unei cereri de arestare provizorie, în vederea extrădării, formulate de către autorităţile americane. 
“Autorităţile federale americane competente au pus sub acuzare 14 persoane de cetăţenie română, bănuite de implicare în activitatea grupării infracţionale cunoscută sub denumirea de «SANDU SYNDICATE», al cărei lider a fost arestat în cursul lunii martie 2023, pe teritoriul S.U.A. În cadrul investigaţiei desfăşurate de autorităţile din S.U.A., a rezultat faptul că, începând cu iulie 2020 şi până în august 2022, membrii grupării de criminalitate organizată, formată din cetăţeni români, ar fi participat la o schemă infracţională, pentru a obţine în mod fraudulos beneficii guvernamentale din statul California, respectiv ajutoare de şomaj administrate de Departamentul pentru Dezvoltarea Ocupării Forţei de Muncă din California (Employment Development Department California – E.D.D.)”, se arată în comunicat. 
Poliţiştii au precizat că în urma anchetei derulate pe teritoriul S.U.A., care a fost realizată cu sprijinul autorităţilor din România, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi D.I.I.C.O.T., au reieşit date conform cărora membrii grupării ar fi obţinut în mod fraudulos beneficii de la E.D.D. pentru ei înşişi şi, de asemenea, ar fi ajutat alte persoane să obţină beneficii, în schimbul unei părţi din aceste sume încasate în mod fraudulos.
În luna noiembrie 2021, autorităţile din S.U.A. au luat cunoştinţă de o serie de infracţiuni legate de furturi care vizau populaţia în vârstă din San Diego, California. 
“Pe parcursul investigaţiei, autorităţile din S.U.A. au identificat o organizaţie infracţională, formată din cetăţeni români, domiciliaţi în judeţul Vâlcea, care ar fi participat la fraude şi furturi pe întregul teritoriu al Statelor Unite, descoperind că această schemă infracţională ar fi avut ca scop obţinerea în mod fraudulos de ajutoare de şomaj din statul California. 
Din cercetări a reieşit că membrii grupării ar fi acţionat în mod sistematic în scopul facilitării obţinerii frauduloase de către sute de persoane de cetăţenie română, a unor beneficii materiale de la E.D.D. prin depunerea de cereri, crearea de documente justificative falsificate şi ajutor dat în antedatarea cererilor”, a menţionat sursa citată.
Anchetatorii au adăugat că începând cu iulie 2021, liderii grupării ar fi transmis, prin intermediul reţelelor de socializare, anunţuri prin care ofereau servicii sau întâlniri pentru a solicita, în mod fraudulos, beneficii financiare de la E.D.D. California, constând  în sume cuprinse între 1.000 de dolari şi 1.500 de dolari, în vederea deschiderii de conturi în cadrul aplicaţiei. 
“În continuare, liderii grupării ar fi dezvoltat un proces în vederea obţinerii de beneficii patrimoniale, prin folosirea de identităţi false, facturi de utilităţi falsificate, declaraţii de venit falsificate, formulare falsificate şi carduri de asigurare de sănătate frauduloase. 
De asemenea, aceştia ar fi falsificat cererile de aplicare prin «antedatarea» sau modificarea acestora, prin menţionarea în fals a unei date anterioare de începere a şomajului, pentru a genera venituri frauduloase suplimentare”, au mai transmis poliţiştii. 
Prejudiciul cauzat statului California este estimat la aproximativ 5.200.000  de dolari. 
Bărbatul de 27 de ani care face obiectul unei cereri de arestare provizorie, în vederea extrădării, formulate de către autorităţile americane, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar apoi judecătorii din cadrul Curţii de Apel Piteşti au admis cererea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile, în vederea extrădării pe teritoriul american. 
De asemenea, la data de 14 noiembrie, pe teritoriul S.U.A., au fost arestaţi alţi trei membri ai grupării infracţionale.
În urma percheziţiilor realizate pe teritoriul României, au fost descoperiţi şi indisponibilizaţi 4.700 de lei, 8.000 de euro, un autoturism în valoare de aproximativ 105.000 de dolari, aproximativ 300 de grame de bijuterii din aur, patru ceasuri de lux (dintre care unul în valoare de 55.000 de dolari, iar altul în valoare de 15.500 de dolari), 24 de plăcuţe de înmatriculare, despre care există indicii că ar fi fost sustrase din S.U.A., un telefon mobil şi arme albe. 
Asupra bunurilor indisponibilizate au fost aplicate sechestre asigurătorii, în vederea recuperării prejudiciului material produs de către persoanele bănuite pe teritoriul S.U.A., autoturismul fiind predat în vederea luării în custodie şi valorificării reprezentanţilor din cadrul A.N.A.B.I.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.