Patru persoane au fost rănite, vineri, după ce un TIR care transporta cherestea a fost lovit de un tren, în judeţul Suceava. Cei patru răniţi se aflau în tren şi au leziuni uşoare, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, un TIR încărcat cu cherestea a fost lovit de un tren, în zona comunei Dorneşti.

În urma accidentului, patru persoane din tren au fost rănite uşor, fiind evaluate de echipaje SMURD şi SAJ, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare.

Şoferul TIR-ului nu a fost rănit, precizează ISU Suceava.

Trenul, format dintr-un singur vagon, circulă pe ruta Suceava-Putna.

ISU Suceava a intervenit cu modulul SMURD, cu autospeciala pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române arată că accidentul s-ar fi produs în urma nerespectării semnificaţiei indicatorului semnalizării la o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere.

Astfel, e secţia de cale ferată 515, în zona localităţii Dorneşti, judeţul Suceava, taficul feroviar este întrerupt momentan pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.