Paisprezece persoane rănite în accidentul din Argeş, transportate la spital; trei au rămas internate; pasagerii din autobuze sunt muncitori la uzinele Dacia

Paisprezece persoane rănite în accidentul din Argeş, transportate la spital; trei au rămas internate; pasagerii din autobuze sunt muncitori la uzinele Dacia

Paisprezece persoane rănite în urma accidentului de la Vultureşti, din judeţul Argeş, au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, unde medici au fost chemaţi de acasă pentru a fi scurtat timpul investigaţiilor medicale. Trei dintre răniţi au rămas internaţi, doi dintre ei fiind în secţia de ortopedie şi unul în secţia de neurochirurgie. Cele 80 de persoane care se aflau în autobuze sunt muncitori de la uzina Dacia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure, 14 persoane - şase femei cu vârste cuprinse între 32 şi 54 de ani şi opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani - au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, în urma accidentului în care au fost implicate două autobuze şi care s-a produs în comuna Vultureşti.

Purtătorul de cuvânt al SJU Piteşti, medicul Marius Pascu, a declarat pentru News.ro că vineri dimineaţă trei dintre răniţi sunt internaţi, doi dintre aceştia fiind fiind în secţia de ortopedie şi unul în secţia de neurochirurgie.

Medici de la SJU Piteşti au fost chemaţi în noaptea de joi spre vineri de acasă pentru a fi scurtat timpul investigaţiilor medicale.

De altfel, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, în condiţiile în care în cele două autobuze care s-au ciocnit se aflau aproximativ 80 de persoane.

Cei 80 de pasageri sunt muncitori la uzina Dacia din Mioveni şi ieşiseră de la serviciu. Unul dintre autobuze avea ca destinaţie finală localitatea Boteni, iar celălalt localitatea Vultureşti.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, accidentul a avut loc pe DN 73 D, iar cele două autobuze făceau curse speciale regulate de transport persoane pe ruta Mioveni – Boteni.

Poliţiştii au stabilit că un şofer în vârstă de 45 de ani din comuna Hârtieşti, în timp ce conducea un autobuz din direcţia Davideşti către Hârtieşti, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de un alt autobuz condus regulamentar în faţa sa de un bărbat de 37 ani, din comuna Boteni, şi a intrat în coliziune cu acesta. Cei doi şoferi au fost răniţi, iar ceilalţi răniţi sunt pasageri în autobuzul care circula în spate.

Niciul dintre şoferi nu era sub influenţa alcoolului, iar pe numele celui care a provocat accidentul a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

La locul accidentului au intervenit aproximativ 60 de salvatori de la ISU Argeş, cu şapte ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat, trei  autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, autospeciala de intervenţie la accidente colective şi calamităţi şi autospeciala de transport victime multiple, alături de şapte ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş, precum şi 18 poliţişti de la Serviciul Rutier Argeş, Poliţia Piteşti, Poliţia Câmpulung şi Poliţia Mioveni, cu nouă echipaje, care au asigurat zona pentru a permite intervenţia echipajelor de descarcerare şi prim ajutor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră