Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv de magistraţii Judecătoriei Slatina după ce, în urmă cu o lună, au sechestrat şi au şantajat doi bărbaţi de la care au obţinut peste 5.000 de euro şi 25.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au transmis, marţi, că poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Perieţi au reţinut trei bărbaţi cercetaţi pentru tâlhărie, şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal.
 
“În fapt, la data de 28 septembrie 2023, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Perieţi au fost sesizaţi de către doi bărbaţi, din comuna Iveşti, judeţul Galaţi, cu privire la faptul că, la data de 26 septembrie 2023, în timp ce se aflau în comuna Bălteni, din judeţul Olt, mai multe persoane, prin întrebuinţare de ameninţări şi acte de violenţă, i-ar fi deposedat de aproximativ 5200 de euro şi i-ar fi ţinut împotriva voinţei lor la sediul unei societăţi comerciale, din comuna Bălteni, judeţul Olt, în scopul de a obţine de la aceştia o altă sumă de bani, respectiv 25.000 de lei, suma ce a fost şi obţinută de către aceştia”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt. 
 
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru tâlhărie, şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal.
 
“În urma activităţilor investigativ-operative, poliţiştii au identificat patru persoane bănuite de comiterea faptelor, respectiv doi bărbaţi de 47 şi 40 de ani, ambii din comuna Bălteni, o femeie de 52 de ani, din municipiul Slatina, şi un cetăţean străin de 29 de ani, prejudiciul cauzat fiind recuperat în totalitate”, a menţionat sursa citată. 
 
Cei trei bărbaţi au fost duşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, iar marţi au fost prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Slatina, care au decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.