Un tată şi fiul său au ajuns la spital după ce au fost agresaţi de cinci tineri, evenimentul având loc într-o localitate din judeţul Olt. Poliţiştii au reţinut cei cinci bărbaţi pentru 24 de ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Găneasa au reţinut cinci tineri, cercetaţi pentru lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
“În fapt, la data de 17 decembrie, în jurul orei 19:50, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Găneasa, cu privire la faptul că tatăl său, în timp ce se afla la locuinţa unui tânăr din comuna Găneasa, a fost agresat fizic de către acesta. Ulterior, în jurul orei 20:00, bărbatul a revenit cu apel la S.N.U.A.U. 112 şi a sesizat faptul că atât el cât şi tatăl său, în timp ce se aflau în faţa locuinţei lor, din comuna Găneasa, au fost agresaţi fizic de către patru persoane necunoscute”, a transmis IPJ Olt. 
Sursa citată a precizat că în urma evenimentului, cei doi bărbaţi au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Poliţiştii au reuşit să îi identifice pe cei cinci agresori, ei având vârste cuprinse între 23 şi 29 de ani. 
Ei urmează să fie prezentaţi instanţei, marţi, cu propunere de arestare preventivă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.