Poliţiştii din judeţul Olt au descoperit 640 de kilograme de articole pirotehnice în locuinţa unui tânăr din Caracal, valoarea acestora fiind de 16.500 de lei. Articolele respective au fost confiscate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase continuă să acţioneze în baza planului Foc de artificii 2018-2019. Astfel, în urma unei percheziţii domiciliare efectuată la locuinţa unui tânăr, de 28 de ani, din municipiul Caracal, poliţiştii au găsit 44.458 de obiecte de distracţie care conţineau amestec pirotehnic, cântărind aproximativ 640 de kilograme. Articolele respective erau deţinute în vederea comercializării. 

Oamenii legii au ridicat obiectele în vederea continuării cercetărilor. Valoarea acestora este de aproximativ 16.500 lei.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.