O navă cu 133 de pasageri la bord, printre care americani şi canadieni, a făcut, luni, o escală în Portul Constanţa, iar turiştii au vizitat zona istorică a oraşului.
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a anunţat că nava fluvială de pasageri Avalon Passion a avut, luni, o escală în portul Constanţa, cu 133 de turişti la bord.
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
“Cei mai mulţi dintre aceştia sunt americani şi canadieni, dar la bord sunt şi pasageri din Marea Britanie, România, Malaezia. Pentru pasagerii de pe nava Avalon Passion este organizat un tur în zona veche a oraşului Constanţa, care include câteva obiective turistice importante”, a transmis Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.
Sursa citată a precizat că nava Avalon Passion, pavilion Elveţia, a fost construită în anul 2016, are o lungime de 135 metri, iar echipajul este format din 47 de persoane.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.