Unei femei de 31 de ani care era încarcerată în arestul Poliţiei Capitalei i s-a făcut rău, vineri dimineaţă, şi nu a putut fi salvată de echipajele medicale sosite la faţa locului. Femeia era cunoscută consumatoare de droguri, iar dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri pentru a stabili împrejurprile decesului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat, vineri dimineaţă, că la ora 05.45  o persoană aflată în regim de arest preventiv i-a sesizat pe poliţiştii aflaţi în exercitarea atributiilor de serviciu că femeia care se afla în aceeaşi camera cu ea se simte rău şi că a încercat să se dea jos din pat, dar a căzut căzut la loc.

”Un angajat al personalului medical a sosit la ora 05.47 şi, după o scurtă evaluare a apelat serviciul 112. Imediat după ora 06.00 a sosit primul echipaj SMURD care, după efectuarea investigaţiilor primare a hotărât să solicite altă ambulanţă, cu medic, pentru manevre specifice de resuscitare”, anunţă POliţia Capitalei. 

Potrivit sursei citate, la ora 06.22 a sosit cea de a doua ambulaţă şi au fost efectuate manevre de resuscitare.

”În jurul orei 07.00  a fost constatat decesul. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lânfă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri în vederea stabilirii contextului în care s-a produs decesul”, mai spus reprezentanţii Poliţiei Capitalei. 

Potrivit acestora, femeia de 31 de ani era cunoscută consumatoare de substanţe stupefiante şi se afla încarcerata din data de 30.05.2018 sub acuzaţia de furt calificat.

Iniţial a fost reţinută pe bază de ordonanţă, ulterior a fost arestată în baza mandatului emis de Judecătoria Sectorului 3.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.