O fată de 15 ani şi un băiat de 18 ani, care circulau, vineri seară, cu o trotinetă electrică în municipiul Bistriţa, au fost loviţi de o maşini, fiind accidentaţi. Şoferul autoturismului, de 23 de ani, avea dreptul de a conduce suspendat.
”În această seară, poliţiştii Biroului Rutier au intervenit la un accident semnalat în municipiul Bistriţa. La locul evenimentului poliţiştii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Şieu a intrat în coliziune cu o trotinetă electrică pe care se afla un tânăr de 18 ani şi o tânără de 15 ani, ambii din Bistriţa”, anunţă, vineri seară, IPJ Bistrişa-Năsăud.
În urma impactului, cele două persoane de pe trotinetă au fost rănite, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”Verificările poliţiştilor cu privire la şoferul de 23 de ani au indicat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Poliţiştii Biroului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele şi împrejurările producerii accidentului”, a mai transmis Poliţia.
ISU Bistriţa-Năsăud a precizat că victimele erau conştiente.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.