O cisternă încărcată cu ciment s-a răsturnat, vineri dimineaţă, pe DN1 C, în judeţul Maramureş, după ce şoferul ar fi adormit la volan, bărbatul decedând în urma rănilor suferite. Traficul a fost blocat parţial timp de o oră şi s-a circulat pe o singură bandă a drumului, alternativ în ambele sensuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul a avut loc în localitatea Valea Chioarului, la ieşirea spre localitatea Mesteacăn, pe DN1 C, zonă în care şoferul unei cisterne a adormit la volan, iar vehiculul de mare tonal s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.

Bărbatul a rămas încarcerat, fiind necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare al pompierilor pentru a-l scoate.

Victima (65 de ani) era rănită grav şi în stop cardio-respirator, iar echipajul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş a încercat aproximativ o oră să o resusciteze, dar nu a reuşit, fiind declarat decesul.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cisterna era încărcată cu ciment şi nu a existat niciun pericol.

Totuşi, drumul a fost blocat parţial, pentru că s-a putut circula, timp de o oră, doar pe una din cele două benzi, alternativ în ambele sensuri.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.