Nouă persoane suspectate că au fost implicate într-un scandal izbucnit, duminică, între două familii din Clejani, judeţul Giurgiu, au fost reţinute de poliţişti. În urma conflictului, cinci persoane au fost rănite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Judeţene Giurgiu, poliţiştii şi jandarmii au intervenit, duminică, în comuna Clejani pentru a restabili ordinea şi liniştea publică, după ce, în jurul orei 17.30, membrii a două familii şi rudele acestora s-au agresat reciproc, folosind obiecte contondente, corpuri dure tăietoare, pietre, sticle, bucăţi din gard, etc.

În urma conflictului, cinci persoane au fost rănite, iar medicul legist din cadrul S.M.L Giurgiu a stabilit că acestea au leziuni traumatice care necesită între 5 şi 9 zile de îngrijiri.

Mai multe persoane bănuite că au participat la conflict au fost duse la audieri, poliţiştii făcând cercetări faţă de 13 dintre acestea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierarea şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În urma audierilor, au fost reţinute nouă persoane, care au fost duse în Centrul de Reţinere şi arestare preventivă al Poliţiei Judeţene Giurgiu, urmând să fie prezentate la unitatea de parchet cu propuneri procedurale.

De asemenea, pentru prevenirea altor incidente la Clejani, conducerea Poliţiei Judeţene Giurgiu a dispus constituirea unei zone speciale de siguranţă publică, în cadrul căreia poliţişti şi jandarmi vor desfăşura activităţi de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, în sistem integrat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.